Etapa a IV-a Trofeul "Arcul Carpatin" 2022


Etapa a IV-a Trofeul "Arcul Carpatin" 2022

Asociaţia Ecologică “Arcul Carpatin” vă invită la prima ediţie a Trofeului “ARCUL CARPATIN” din cadrul Campionatului Naţional de Turism Sportiv “Ştafeta Munţilor”, organizată în perioada 05-07 August 2022 în Munții Ciucaș. Aceasta va fi a IV-a etapă în cadrul Campionatului Naţional de Turism Sportiv – Ştafeta Munţilor, ediţia 2022.

Când?
05-07 august 2022

Unde?
Zona Cabanele Silva Munții Ciucaș - Muntele Roșu, Cheia 107356.
Din orice parte a țării veniți, destinația este în județul Prahova, localitatea Cheia, comuna Măneciu în apropierea cabanei Muntele Roșu.  


Trofeul “Arcul Carpatin” se adresează atât membrilor cluburilor participante în cadrul Campionatului de Turism Sportiv – Ștafeta Munților, cât şi oricăror doritori care se vor putea organiza în echipe, participând alături de cluburi și beneficiind de aceleași activităţi.

Regulamentul taberei:
Datorită faptului că acțiunea se va desfășura pe o proprietate amenajată, vor trebui respectate anumite regulile care vă vor fi aduse la cunoștință la ședința tehnică.
Este interzisă facerea focului. Va exista o singură vatră mare de foc.
Se va percepe o taxă de campare de 5 lei/persoană.


REGULAMENT

1.Proba de raid montan:
- Grad de dificultate: mediu;
- Durată: 7 - 8 ore;
- Traseul va fi marcat şi asigurat de organizatori;
- Punctaj: conform regulamentului Ștafetei Munților;
- Nu se poate intra în această probă fară bocanci sau încălțăminte de munte cu talpă profilată, aici intrând și "adidași" de trail running;
- Echipamentul obligatoriu pentru această probă este:
    • individual: încălțăminte de munte cu talpă profilată, lanternă, fluier, pelerină de ploaie ;
    • echipă: busolă, trusă sanitară, bidon pentru apă, rucsac, sursă de foc.
- Intră în clasamentul general al concursului.


2. Proba de orientare sportivă:
- Proba de viteză la care va participa toată echipa;
- Punctaj: conform regulamentului Ștafetei Munților;
- Intră în clasamentul general al concursului.

3. Probe teoretice:

- Se vor susţine înainte de plecarea în traseul de regularitate de către membrii echipajelor înscrise în concurs. Testul va cuprinde 15 întrebări de tip grilă din zona de concurs, cu un singur răspuns corect, iar timpul maxim alocat este de 7 minute. Fiecare membru al echipei va răspunde la 5 întrebări;
- Punctaj: conform regulamentului Ștafetei Munților;
- Intră în clasamentul general al concursului.

Bibliografia pentru testele teoretice o puteți găsi în această invitație atașată.

4. Proba cultural-artistică:

- Tematică: sport, turism, natură, ecologie;
- Durată: cca. 25 minute;
- Punctaj: conform regulamentului Ștafetei Munților;
- Conținut: minim 3 cântece, o scenetă umoristică și o poezie;
- Intră în clasamentul general al concursului.

Important: pentru toate probele obligatorii se va respecta întocmai REGULAMENTUL ȘTAFETEI MUNȚILOR pe care îl puteți găsi pe www.stafetamuntilor.ro .

 

Categorii de concurs:

FAMILY – participă echipe formate din 3 persoane, minim un adult şi obligatoriu minim un copil cu vârsta de maxim 13 ani împliniţi;

JUNIORI – participă echipe formate din 3 persoane, indiferent de sex, cu vârsta cuprinsă între 14 – 20 ani împliniţi;

ELITE – participă echipe formate din 3 persoane, indiferent de sex și vârstă;

SENIORI – participă echipe formate din 3 persoane cu vârsta cuprinsă între 35-50 ani, indiferent de sex;

VETERANI – participă echipe formate din 3 persoane cu vârste peste 50 de ani, indiferent de sex;

FEMININ – participă echipe formate din 3 fete, indiferent de vârstă;

OPEN – participă echipe formate din 3 persoane, indiferent de vârstă şi sex. Timpii sunt calculați ca timpi turistici.

 

Program desfășurare:

Vineri 05 august:
- 12.00 – 22.00 Primirea participanților
- 22.30 Ședința tehnică
- 24.00 Stingerea

Sâmbătă 06 august:
- 07.30 – 18.00 Probele tehnice şi teoretice
- 22.00 Proba cultural-artistică şi foc de tabără

Duminică 07 august:
- 11.00 – Festivitatea de Premiere! Plecăm acasă cu amintiri noi și cu gândul ca ne vom revedea curând.

Notă:
- concurenții care nu poartă bocanci sau încălțăminte cu talpă aderentă nu pot intra în proba de raid montan.


Regulamentul taberei:

Cazarea concurenților se va face la corturi, sub îndrumarea organizatorilor.
Va exista o singură vatră de foc, amenajarea altor vetre suplimentare fiind interzisă.
Fiecare club va primi  un sac de gunoi la sosirea în tabără.
Cluburile au obligativitatea transportării gunoiului adunat la punctele speciale pentru depozitare din apropierea taberei.
Responsabilului de grup îi revine obligaţia de a aduce la cunoştinţă membrilor grupului său regulile de prevenire a accidentelor şi a normelor de conduită montană, precum şi regulamentul concursului.
Organizatorii îşi rezervă dreptul de a introduce modificări în programul de desfăşurare a probelor de concurs în funcţie de starea vremii.
Autoturismele pot fi parcate în imediata apropiere a taberei sub îndrumarea organizatorilor, accesul lor în tabăra de corturi fiind interzisă.

PARTICIPAREA LA CONCURS SE FACE PE PROPRIA RĂSPUNDERE!

PERSOANE DE CONTACT:

Sofroniei Cristian : 0740 408 922; e-mail [email protected]
Sofroniei Ligia : 0746 091 387.

Eveniment susținut de Fundația pentru tineret a Municipiului București, Decathlon, Zizin, Fan Courier, Red Bull, Butoiul Vesel și Meda Park.