Asociaţia de Turism Montan “Hai pe Munte!” Iaşi în parteneriat cu UAT Bistriţa Bârgăului, Salvamont Bistriţa Năsăud, Administratia Parcului Naţional Călimani şi în colaborare cu Asociația de Dezvoltare Intercomunitară Turism în Bistrița-Năsăud şi Colibita-cazare.ro vă invită să participaţi în perioada 16-18 August 2024 la a III-a ediţie a TROFEULUI “HAI PE MUNTE! “ ce se va desfăşura în Colibiţa şi va fi a cincea etapă din cadrul Campionatului Naţional de Turism Sportiv ŞTAFETA MUNŢILOR şi Federaţia Română de Turism Sportiv, ediţia 2024.
Trofeul Hai pe Munte! se adresează atât membrilor cluburilor participante în cadrul Campionatului de Turism Sportiv Ştafeta Munţilor şi FRTS cât şi altor persoane care se vor putea organiza în echipe, participând alături de cluburi, beneficiind de aceleaşi activităţi.
Participarea este gratuită, iar înscrierea se face în echipe de câte 3 persoane, cu o minimă condiţie fizică. Dacă sunteţi pasionaţi de natură şi de munte, vă aşteptăm în număr cât mai mare să vă bucuraţi de traseele propuse, de peisaje şi de atmosfera întregului eveniment.
Amplasarea taberei:
Tabăra de corturi va fi amplasată la Pensiunea Roua Călimanilor, în Colibiţa (coada lacului).
Coordonate GPS: N47.166329383193336, E24.940110736590686
Căi de acces:
- Auto: Bucureşti-Ploiesti-Sinaia-Braşov-Sighişoara- Târgu Mureş-Bistriţa-Colibiţa;
- Petroşani/Hunedoara – Simeria-Sebeş- Bistriţa-Colibiţa.
- Tren+ microbuz: Tren până la Bistriţa, apoi cu microbuz local până la interecţia cu Mureşenii Bârgăului.
Datorită faptului că tabăra de corturi va fi amplasată pe un teren proprietate privată vor trebui respectate regulile care vă vor fi aduse la cunoştinţă la şedinţa tehnică. Va exista o singură vatră mare de foc.
În tabără există acces permanent la grupuri sanitare (toalete).
În ziua de vineri stingerea se dă la ora 24:00.
Categorii de concurs:
- Family - participă echipe formate din 3 persoane, minim un adult și obligatoriu minim un copil cu vârsta de maxim 13 ani împliniți;
- Juniori – participă echipe formate din 3 persoane, indiferent de sex, cu vârsta cuprinsă între 14 – 20 ani (împliniți);
- Elite – participă echipe formate din 3 persoane, indiferent de sex si vârstă;
- Feminin – participă echipe formate din trei fete, indiferent de vârstă;
- Seniori – participa echipe formate din 3 peroane cu varsta cuprinsa intre 35-50 ani, indiferent de sex.
- Veterani – participă echipe formate din 3 persoane cu vârsta peste 50 ani,indiferent de sex;
- Open – participă echipe formate din 3 persoane, indiferent de vârstă și sex.Timpii pentru această categorie sunt calculați ca timpi turistici;
PROBE DE CONCURS:
1. Proba de raid montan:
- Grad de dificultate: mediu;
- Durată: 6 - 8 ore; Categoria Family va parcurge un traseu adecvat ce nu va depăsi 4 ore.
- Echipaj: format din 3 membri;
- Pregătire fizică: bună;
- Traseul este marcat în totalitate;
- Punctaj: conform regulamentului Ştafetei Munţilor;
- Nu se poate intra în această probă fără bocanci sau încalţăminte de munte cu talpă profilată aici intrând şi "pantofi" de trail running;
- Intră în clasamentul general al concursului;
- Traseul de raid montan va fi diferenţiat în funcţie de categorie .
2. Proba de orientare :
- Proba de orientare se va desfăşura pe hartă si presupune parcurgerea unui traseu cu ajutorul hărţii de orientare şi a busolei, a cărui distanţă nu va depăşi 2,5km în plan aerian.
- Punctaj: conform regulamentului Ştafetei Munţilor;
- Intră în clasamentul general al concursului.
3. Proba teoretică:
Se va susţine înainte de plecarea în traseul de raid de către toţi membrii echipajelor înscrise în concurs. Testul va cuprinde 15 întrebări de tip grilă, cu un singur răspuns corect, şi va dura maximum 7 minute (timpul fiind cronometrat pentru o eventuală departajare în caz de egalitate). Fiecare membru al echipei va răspunde la 5 întrebări.
Categoriile Family şi Open vor răspunde doar la întrebări pe bază de imagini.
Punctaj: conform regulamentului Ştafetei Munţilor
Intră în clasamentul general al concursului.
Bibliografia pentru testele teoretice o puteti gasi pe site-ul www.stafetamuntilor.ro
4. Proba cultural-artistică:
Tematică: sport, turism, natură, ecologie;
Durată: cca 25 minute/club;
Punctaj: conform regulamentului Stafetei Muntilor.
Conţinut: muzică, poezie, umor
Nu intră în clasamentul general al concursului;
Program de desfăşurare:
Vineri 16.08.2024
10:00-22:00 Primirea participanţilor
22:00 Şedinţa tehnică
24:00 Stingerea
Sâmbătă 17.08.2024
07:00-17:00 Probele tehnice şi teoretice
21:00 Proba culturală şi foc de tabără
22:00-24:00 Afişarea rezultatelor
Duminică 18.08.2024
10:00 Festivitatea de premiere
11:00 Igienizarea taberei şi defluirea participanţilor
Echipament obligatoriu:
Individual:lanternă, fluier, pelerină de ploaie (haină impermeabilă), bocanci sau încălţăminte cu talpă aderentă, (conform regulamentului Ştafetei Munţilor).
Colectiv:busolă, trusă de prim ajutor (recomandabil să conţină minim 3 obiecte cum ar fi: faşă sterilă, comprese sterile, plasturi cu rivanol, faşă elastică, dezinfectant, folie supravieţuire), rucsac, sursă de foc, bidon cu apă – min. 1 l (conform regulamentului Ştafetei Munţilor).
Informăm participanţii că în funcţie de prognoza meteo vom decide dacă se va verifica existenţa echipamentului obligatoriu.
Notă:
- concurenţii care nu posedă bocanci sau încălţăminte cu talpă aderentă nu pot intra în proba de raid montan.
Regulamentul taberei:
- Cazarea concurenţilor se va face la corturi sub îndrumarea organizatorilor, pe terenul Pensiunii Roua Călimanilor. Taxa de cort 20lei/pers pentru toată durata competiţiei.
- Cine doreşte cazare la pensiunile/cabanele din zona taberei se poate adresa colaboratorului nostru din zonă, Ionică Pavel, telefon 0754/695600
- Va exista o singură vatră de foc, amenajarea altor vetre suplimentare fiind interzisă.
- Cluburile au obligativitatea transportării gunoiului la punctele speciale pentru depozitare, din apropierea taberei.
- Organizatorii îşi rezervă dreptul de a introduce modificări în programul de desfăşurare a probelor de concurs în funcţie de prognoza meteo.
- Taxa de parc este 10 lei/pers şi va fi achitată doar de persoanele adulte care vor intra în concurs. Taxa va fi colectată de organizatori şi predată Administraţiei Parcului Naţional Călimani.
Alte menţiuni:
PARTICIPAREA LA CONCURS SE FACE PE PROPRIA RĂSPUNDERE!
PERSOANA DE CONTACT:
Elena Postolache: telefon 0726/349007, email: [email protected]
Eveniment sustinut de: UAT Bistriţa Bârgăului, Serviciul Judeţean Salvamont Bistriţa Năsăud, Administraţia Parcului Naţional Călimani.